Quantcast
Channel: Trasee turistice naţionale – travelblog.md
Viewing all 21 articles
Browse latest View live

(6) Traseu  turistic naţional Nr. 6: Chişinău – Țipova – Lalova – Saharna – Pripiceni – Chișinău

$
0
0

Avant-Post: Voi posta pe blog toate cele 20 de rute turistice naţionale ale Republicii Moldova,conform ultimei versiuni publicate pe site-ul http://turism.gov.md. Sper informaţia să fie utilă în primul rând agenţiilor de turism din România care au circuite prin R.Moldova.

„Mănăstirile misterului și a spiritualității” 

Moto:

Credinţa e puntea vie,

peste prăpăstiile dintre sufletul zbuciumat

 şi lumea plină de enigme,

şi mai cu seamă între om şi Dumnezeu.”

                                                                                                                                      (Liviu Rebreanu)

 Tipul traseului: radial (plecare e pe un traseu, returul pe alt traseu)

Tematica excursiei: complexă, cultural-istorică, religioasă, de aventură.

Lungimea traseului 260 km tur-retur.

Durata excursiei: 10 – 12 ore (în dependență de complexitatea traseului și a obiectivelor turistice incluse în itinerar). La solicitarea turiștilor itinerarul poate fi prelungit până la 2 zile (în cazul in care se decide vizitarea integrală a defileului și a cascadelor de la Țipova și organizarea unei plimbări cu barca sau motonava pe Nistru).

Beneficiarii excursiei: turişti interni, turişti străini, sportivi, studenți, pelerini.

Scopul excursiei: Cunoașterea patrimoniului obiectelor de cult a zonei turistice Centru – Nord  a țării,  familiarizarea cu istoria mănăstirilor ortodoxe construite în raionul Rezina, pelerinaj, drumeție, practicarea sporturilor extremale.

Programul excursiei include: vizitarea Mănăstirilor terestre și rupestre, a defileului și cascadelor din Țipova și Saharna, a cetății geto-dacilor din Saharna, a complexului turistic „Hanul lui Hanganu” din Lalova.

Obiectivele turistice incluse în programul excursiei:

  • Țipova: Ansamblul rupestru cu trei complexe monastice: biserica cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci”, biserica Sfântul Nicolae, și biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, rezervaţia natural – peisajeră, cascadele.
  • Lalova: complexului turistic „Hanul lui Hanganu”.
  • Saharna: Mănăstirea terestră (cu biserica de vară și biserica de iarnă), cu hramul “Sfânta Treime”, mănăstirea rupestră cu hramul „Bunavestire”, cetatea geto-dacilor, stânca „Grimidon”, rezervaţia natural – peisajeră, cascadele.
  • Pripiceni: Mănăstirea Pripiceni – Curchi (mănăstire de călugăriţe), cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dumitru”.

Complexitatea traseului: deplasare cu transport. Grad sporit de complexitate. Se vor parcurge pe jos distanțe foarte mari. Excursia necesită o pregătire fizică bună. În itinerar sunt incluse urcușuri și coborâșuri pe teren deluros și nesecurizat.

Vestimentație: Pentru a străbate canioanele și a vizita cascadele e necesară îmbrăcăminte și încălțăminte sportivă. Pentru a vizita lăcașele sfinte este necesară îmbrăcăminte decentă (pentru femei broboadă sau eșarfă, iar la bărbați nu se acceptă pantalonii scurți).

Transport: autocar, minibus, autoturism

Cazare: la solicitare pot fi oferite servicii de cazare la complexul turistic „Hanul lui Hanganu” din Lalova, sau  la pensiunile turistice „Anastasia” sau „B&B Habitat” din orașul Rezina.

Alimentație: prânz la complexului turistic „Hanul lui Hanganu” din Lalova, cină la restaurantul „Plai” din Rezina.

Agrement: drumeție, sporturi extremale, plimbare pe Nistru cu barca.travelblogmd-saharna (129)

travelblogmd-saharna (111)

 


(7) Traseu turistic naţional Nr. 7: Chişinău–Călărași-Frumoasa–Răciula–Hârbovăț–Hârjauca–Palanca–Hoginești–Chișinău

$
0
0

Avant-Post: Voi posta pe blog toate cele 20 de rute turistice naţionale ale Republicii Moldova,conform ultimei versiuni publicate pe site-ul http://turism.gov.md. Sper informaţia să fie utilă în primul rând agenţiilor de turism din România care au circuite prin R.Moldova.

„Mănăstirile Călărășene”

Moto:

Stai între patru sfinte mănăstiri,

Care-s Răciula, Hârbovăț,

Hârjauca şi Frumoasa,

Sub semnul Sfintei cruci

Şi-ai vrednicii uniri…

(Toma Istrati)

Tipul traseului: circular

Tematica excursiei: religioasă, datini, obiceiuri și tradiții.

Lungimea traseului 190 km tur-retur.

Durata excursiei: 8 – 10 ore.

Beneficiarii excursiei: turişti interni, turişti străini, studenți, elevi, pelerini.

Scopul excursiei: Cunoașterea patrimoniului obiectelor de cult a zonei turistice Nord –Vest a țării,  familiarizarea cu istoria mănăstirilor ortodoxe construite în Codrii Călărașilor, familiarizarea cu modul de viață, obiceiurile și tradițiile locuitorilor din zonă.

Programul excursiei include: vizitarea Mănăstirilor Frumoasa, Răciula, Hârbovăț, Hârjauca, pensiunii turistice „Casa Mierii”, sanatoriului Codru, (satul Hârjauca), popasului turistic și a muzeului “Casa Părintească” (satul Palanca), atelierul meșterului popular Vasile Gonciari din satul Hoginești.

Obiectivele turistice incluse în programul excursiei:

  • Călărași: Fabrica de vinuri şi coniacuri “Călăraşi”.
  • Frumoasa: complexul monastic: biserica de vară cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, și biserica de iarnă cu hramul “Sfânta Treime”.
  • Răciula: complexul monastic: biserica de vară cu hramul “Nașterea Maicii Domnului”, și biserica de iarnă cu hramul “Sfântul Nicolae”, pensiunea agroturistică „Casa Mierii”.
  • Hârbovăț: complexul monastic: biserica de vară cu hramul “Pogorârea Sfântului Duh”, și biserica de iarnă cu hramul “ Adormirea Maicii Domnului”.
  • Hârjauca: complexul monastic: biserica de vară cu hramul “Înălțarea Domnului”, stațiunea balneo-climaterică „Codru”.
  • Palanca: popasul turistic și muzeul “Casa Părintească”, biserica de lemn “Acoperemântul Maicii Domnului”.
  • Hoginești: atelierul meșteșugăresc “Casa Olarului Vasile Gonciari”.

Complexitatea traseului: deplasare cu transport. Nu există grad sporit de complexitate pentru vizitarea obiectivelor turistice. Pe jos se vor parcurge distanțe nesemnificative.

Vestimentație: nu este necesar echipament special, dar este necesară încălțăminte comodă.  Pentru a vizita lăcașele sfinte este necesar de îmbrăcăminte decentă (pentru femei broboadă sau eșarfă, iar la bărbați nu se acceptă pantalonii scurți).

Transport: autocar, minibus, autoturism

Localități de tranzit: orașul Călărași.

Cazare: la solicitare pot fi oferite servicii de cazare la sanatoriul Codru, sau la complexul turistic „Festival” din Palanca.

Alimentație: degustare de produse apicole la pensiunea turistică „Casa Mierii”, din satul Răciula, cină la popasul turistic “Casa Părintească”, din satul Palanca, prânz sau cină la complexul turistic „Festival” din Palanca.

Agrement: masterclass a meșterilor populari din satul Palanca, program folcloric la popasul turistic „Casa Părintească” , masterclass a meșterului popular Vasile Gonciari din satul Hoginești.frumoasa

raciula

 

(8) Traseu  turistic naţional Nr. 8: Chişinău – Vărzărești – Dolna – Vorniceni  – Pănășești – Cojușna – Chișinău

$
0
0

Avant-Post: Voi posta pe blog toate cele 20 de rute turistice naţionale ale Republicii Moldova,conform ultimei versiuni publicate pe site-ul http://turism.gov.md. Sper informaţia să fie utilă în primul rând agenţiilor de turism din România care au circuite prin R.Moldova.

„Traseul culturii și literaturii” 

Moto:

„Veşnicia s-a născut la sat.

Aici orice gând e mai încet,

şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,

ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,

ci adânc în pământ undeva.

Aici se vindecă setea de mântuire

şi dacă ţi-ai sângerat picioarele

te aşezi pe un podmol de lut.”

 (Lucian Blaga „Sufletul Satului”)

 Tipul traseului: circular

Tematica excursiei: literară, culturală, religie, viticultură.

Lungimea traseului 210 km tur-retur.

Durata excursiei: 8 – 10 ore.

Beneficiarii excursiei: turişti interni, turişti străini, studenți, elevi, iubitori a culturii și literaturii.

Scopul excursiei: Cunoașterea patrimoniului literar-cultural și religios a zonei turistice Nord – Vest,  vizitarea locurilor pușkiniene, promovarea imaginii Republicii Moldova la nivel european prin intermediul valorilor artistice naționale, dar şi a managementului cultural  în baza Complexul Etno – Cultural “Vatra”, cultura consumului și proprietățile benefice a vinului.

Programul excursiei include: vizitarea mănăstirii Vărzărești, locurilor pușkiniene, bisericii din Vorniceni, complexului etno – cultural “Vatra” de la Pănășești, fabricii de vinuri “Migdal – P” din Cojușna.

Obiectivele turistice incluse în programul excursiei:

  • Vărzărești: Mănăstirea Vărzăreşti (mănăstire de călugăriţe), “Sfântul Mare Mucenic Dumitru”.
  • Dolna: casa – muzeu „A. S. Puşkin”, muzeul “Conacul Zamfir Ralli Arbore”.
  • Vorniceni:  biserica de lemn „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” .
  • Pănășești: complexul etno – cultural “Vatra”.
  • Cojușna: fabrica de vinuri “Migdal – P”.

Complexitatea traseului: deplasare cu transport. Nu există grad sporit de complexitate pentru vizitarea obiectivelor turistice. Pe jos se vor parcurge distanțe nesemnificative.

Vestimentație: nu este necesar echipament special, dar este necesară încălțăminte comodă.

Transport: autocar, minibus, autoturism

Localități de tranzit: orașele Nisporeni și Strășeni, satul Lozova.

Cazare: pensiunea turistică „FENIX” din orașul Vatra, complexul de agrement “Stejăriș” de pe șoseaua Balcani, pensiunea turistica „Castania” din orașul Strășeni.

Alimentație: prânz la restaurantul “La Bădiș”, sau la complexului etno – cultural “Vatra” din Pănășești, degustare de vinuri la fabrica de vinuri „Migdal – P” din Cojușna.

Agrement: la solicitare poate fi organizat program cultural – artistic la complexului etno – cultural “Vatra”, plimbare cu caii, tragerea la arc, aruncarea armelor reci. dOLNA

(9) Traseu turistic naţional Nr. 9 Chişinău –Soroca – Cosăuți – Rudi – Arionești – Călărășeuca –Chișinău

$
0
0

Avant-Post: Voi posta pe blog toate cele 20 de rute turistice naţionale ale Republicii Moldova,conform ultimei versiuni publicate pe site-ul http://turism.gov.md. Sper informaţia să fie utilă în primul rând agenţiilor de turism din România care au circuite prin R.Moldova.

„Bijuterii arhitectonice medievale”

Moto:
Dacă eşti un bun turist,
în Cetate nu ţi-i trist,
că în orice pietricică,
vezi din neam o părticică.
(Folclor)

Tipul traseului: radial

Tematica excursiei: istorică, culturală, religioasă

Lungimea traseului 480 km tur-retur.

Durata excursiei: 2 zile. Traseul turistic poate fi simplificat până la 10-12 ore, dacă nu va fi inclus în itinerar destinația Rudi – Arionești – Călărășeuca.

Beneficiarii excursiei: turişti interni, turişti străini, elevi, studenți, istorici.

Scopul excursiei: cunoașterea multiplelor aspecte ale trecutului istoric a Republicii Moldova și a etapelor de dezvoltare a Statului Moldovenesc, familiarizarea cu modul de viață a etniei romilor, luarea de cunoștință cu activitatea meșterilor populari, cioplitori în piatră din Cosăuți, cunoașterea vieții monahale, documentarea privind obiectivul luat sub protecția UNESCO.

Programul excursiei include: vizitarea Arcului Geodezic Struve (obiectiv turistic luat sub protecția UNESCO), Mănăstirea Rudi, cetățuii „La Șanțuri”, Cetatea „Farfuria Turcului”, mănăstirii Călărășeuca,  vizualizarea de la distanță a Peşterii haiducului „ Bechir” (sec. VII-IX), vizitarea Monumentului  „Lumânarea Recunoştinţei”, Cetății Soroca și a Muzeului de Istorie și Etnografie, Dealul Romilor, atelierului sub cerul liber ale meșterilor pietrari din Cosăuți, Monumentul Stațiunea paleolitică din Cosăuți, Mănăstirea Cosăuți.

Obiectivele turistice incluse în programul excursiei:

  • Soroca: peştera haiducului „ Bechir”, monumentului  „Lumânarea Recunoştinţei”, Cetatea Soroca, Muzeul de Istorie și Etnografie, Dealul Romilor.
  • Cosăuți: atelierul meșterilor pietrari din Cosăuți, Monumentul Stațiunea Paleolitică din Cosăuți, Mănăstirea Cosăuți cu hramul „Acoperemântul Maicii Domnului”.
  • Rudi: complexul rupestru: cucetățuia “La șanțuri”, de origine tracică, cetățuia getică „La trei cruci”, Mănăstirea Rudi cu hramul “Sfânta Treime”, cetatea „Farfuria Turcului”, cetățuia „La Șanțuri”,  „Peștera Răposaților”, Arcul Geodezic Struve.
  • Arionești: rezervația peisajeră Rudi – Arionești
  • Călărăşeuca: Mănăstirea Călărășeuca(mănăstire de călugărițe), cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Complexitatea traseului: deplasare cu transport. Există grad mediu de complexitate pentru vizitarea obiectivelor turistice. Se vor parcurge pe jos aproximativ 2 -3 km pe relief de deal și pe drum de țară. Pentru a vizita Lumânarea recunoștinței, turiștii vor urca peste 600 trepte.

Vestimentație: nu este necesar echipament special, dar este necesară încălțăminte comodă.

Transport: autocar, minibus, autoturism

Cazare:hotel„Central” sau  hotel „Vila de Nord”din orașul Soroca, hotel Î.I. „Avant-Rusanovschi” din orașul Ocnița.

Alimentație: prânz sau cină la restaurantele:  „Cetatea Veche”, „Soroca”, „Briz” sau „Golden River”din orașul Soroca.

Agrement: excursie pe Nistru, SPA, drumeție.rudi (1)

rudi (2)

(10) Traseu turistic naţional Nr. 10: Chişinău–Sângerei–Bălți–Zăbriceni-Edineț–Țaul-Drochia–Bocancea-Chișinău

$
0
0

Avant-Post: Voi posta pe blog toate cele 20 de rute turistice naţionale ale Republicii Moldova,conform ultimei versiuni publicate pe site-ul http://turism.gov.md. Sper informaţia să fie utilă în primul rând agenţiilor de turism din România care au circuite prin R.Moldova.

„Prin orașele din nordul Moldovei” 

Moto:

„M-am mândrit oricând cu tine,

Te-am cântat și-o să te cânt,

Căci mai scump nu știu pe lume,

Ca al tău iubit pământ!”

(Lucian Blaga)

 

Tipul traseului: radial

Tematica excursiei: cunoașterea obiectivelor turistice și a orașelor din nordul țării.

Lungimea traseului 460 km tur-retur.

Durata excursiei: 12-14 ore, în dependență de complexitatea traseului turistic solicitat.

Beneficiarii excursiei: turişti interni, turişti străini.

Scopul excursiei: cunoașterea orașelor din nordul Moldovei și potențialului turistic natural și antropic, vizitarea parcului național Țaul și a obiectivelor de cult.

Programul excursiei include: turul orașelor incluse în itinerar, vizitarea parcului Țaul cu conacul boieresc, a catedralei din Drochia.

Obiectivele turistice incluse în programul excursiei:

  • Sângerei: biserica din piatră Sf. Gheorghe.
  • Bălți: biserica ”Sfântul Nicolae”, biserica ”Sfânta Cuvioasa Parascheva”, Catedrala ”Sfinților Împărați Constantin și Elena”, combinatul de vinuri şi divinuri „Barza Albă”, Muzeul Istorie şi Etnografie.
  • Edineț: Mănăstirea Elisabeta Feodorovna (mănăstire de călugăriţe), cu hramul “Preacuvioasa Muceniță Elisabeta Feodorovna”,
  • Țaul: monument de arhitectură peisajeră “Parcul Ţaul”.
  • Drochia: Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Drochia.  
  • Bocancea: (mănăstire de călugări) cu hramul: “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.

Complexitatea traseului: deplasare cu transport. Nu există grad sporit de complexitate pentru vizitarea obiectivelor turistice. Pe jos se vor parcurge distanțe medii (tururi de orașe).

Vestimentație: nu este necesar echipament special, dar este necesară încălțăminte comodă.

Transport: autocar, minibus, autoturism

Cazare: complex  hotelier „Paradis”, vila turistică „Florentina”, sau hotelul „Nica” din orașul Edineț, hotelul „Confort”, hotel „Nord – Prim”, sau hotelul „Basarabia” din orașul Drochia, hotel „Donum Grand” hotelul  „Elegance”, sau hotelul “Conacul din Pocrovca” din orașul Dondușeni, hotelul „Bălți”, hotel „Consul”, hotel „Lido”, sau hotelul „Tinerețe Modern” din orașul Bălți.

Alimentație: cafeneaua „Ghiocel”, amplasată pe traseul Chișinău Bălți, lângă orașul Sângerei, restaurantele „Ikebana”, „Hanul lui Vasile”, „Steaua Nordului”, „Aivengo”, și „Cetate” din orașul Drochia, restaurantul „Conacul din Pocrovca” din satul Pocrovca rl Dondușeni, restaurantele „Donum Grand”, „La Izvor”, și „Favorit” din orașul Dondușeni.

Agrement: drumețieBalti 1

Balti 2

(11) Traseu turistic naţional Nr.11: Chişinău–Șoldănești–Dobrușa–Cușelăuca–Cobîlea–Japca–Vadul lui Rașcov-Chișinău

$
0
0

Avant-Post: Voi posta pe blog toate cele 20 de rute turistice naţionale ale Republicii Moldova,conform ultimei versiuni publicate pe site-ul http://turism.gov.md. Sper informaţia să fie utilă în primul rând agenţiilor de turism din România care au circuite prin R.Moldova

„Prin Nordul – Estul Moldovei”

 

Moto:

Moldova mea, istoria ţi-i scrisă

Pe valuri şi movile de pământ’’.

(P. Zadnipru)

Tipul traseului: circular

Tematica excursiei: cunoașterea obiectivelor turistice și a orașelor din nord – estul țării.

Lungimea traseului 360 km tur-retur.

Durata excursiei: 12-14 ore, în dependență de complexitatea traseului turistic solicitat.

Beneficiarii excursiei: turişti interni, turişti străini, elevi, studenți, pelerini.

Scopul excursiei: Cunoașterea patrimoniului istorico-cultural și monastic  a zonei turistice de nord-est,  care deține perle turistice de o mare valoare, dar puțin valorificate.

Programul excursiei include: vizitarea lăcașelor sfinte la Mănăstirile Dobrușa, Cușeleuca, Japca, vizitarea bisericii de lemn a Lipovenilor din satul Cunicea, vizitarea bisericii și a monumentului naturii „Stejarul lui Ștefan cel Mare” din Cobîlea, drumeție prin defileul Vadul lui Rașcov.

Obiectivele turistice incluse în programul excursiei:

  • Dobrușa: Mănăstirea “ Ierarh Nicolae”, schitul bisericii cu  hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.
  • Cușeleuca: Mănăstirea de maici “Adormirea Maicii Domnului”.
  • Cobîlea: biserica “Schimbarea la față”, monumentul naturii „Stejarul lui Ștefan cel Mare”.
  • Cunicea: mănăstire de femei „Fecioara Maria de la Kazan”, biserica de lemn a Lipovenilor.
  • Japca: complexul monastic cu biserică cu trei altare: “Înălțarea Domnului”, “Schimbarea la Față” și “Sfânta Cruce”, mănăstirea rupestră, Monumentul Naturii, Geologic şi Paleontologic ”Stânca Japca”, izvorul de apă minerală – izvor cu apă bogată în săruri de uraniu.
  • Vadul lui Rașcov: Casa – Muzeu “Dumitru Matcovschi”, ruinele clopotniței fostei biserici “Sf. Nicolae” din sec XVII, crucea fostei biserici Sf. Nicolae, cimitirul evreiesc (cel mai mare din Europa), Cascada, Chilii rupestre, pietre funerare cu inscripția 1790, spectacol fantastic creat de meandrele Nistrului.

Complexitatea traseului: deplasare cu transport. Există grad mediu de complexitate pentru vizitarea obiectivelor turistice. Pe jos se vor parcurge distanțe medii.

Vestimentație: nu este necesar echipament special, dar este necesară încălțăminte comodă.  Pentru a vizita lăcașele sfinte este necesar de îmbrăcăminte decentă (pentru femei broboadă sau eșarfă, iar la bărbați nu se acceptă pantalonii scurți).

Transport: autocar, minibus, autoturism

Localități de tranzit: Șoldănești

Cazare: pensiune turistică rurală din satul Japca.

Alimentație: restaurantul „Dumbrava” și restaurantul „Aristocrat” din orașul Șoldănești.

Agrement: drumeție, escaladări pe reliefuri abrupte, plimbare cu barca pe Nistru, plimbări cu căruța.travelblog (2)

travelblog (12) 

(12) Traseu turistic naţional Nr. 12: Chişinău–Glodeni-Cobani–Butești–Balatina–Moara Domnească-Fălești–Ungheni–Rădenii Vechi-Chișinău

$
0
0

Avant-Post: Voi posta pe blog toate cele 20 de rute turistice naţionale ale Republicii Moldova,conform ultimei versiuni publicate pe site-ul http://turism.gov.md. Sper informaţia să fie utilă în primul rând agenţiilor de turism din România care au circuite prin R.Moldova

„Prutul de mijloc”

Moto:

„Dealuri şi văi, câmpii fermecătoare,

Izvoare reci, din codrii cei adânci,

Lunci de la Prut, cu sălcii plângătoare,

Nistrule bătrân, ce curgi numai prin stânci,

 (Dumitru Constantin Moruzi)

Tipul traseului: circular

Tematica excursiei: istorie, natură, ecologie.

Lungimea traseului 480 km tur-retur.

Durata excursiei: 2 zile. Traseul turistic poate fi divizat în două cu o durată de până la 12-14 ore. I variantă: Chișinău – Glodeni – Cobani – Butești – Chișinău, și a II variantă: Chișinău – Glodeni – Balatina – Moara Domnească – Fălești – Ungheni – Chișinău.

Beneficiarii excursiei: turişti interni, turişti străini, elevi, studenți, iubitori ai naturii.

Scopul excursiei: Cunoașterea ariilor protejate din Republica Moldova și a monumentelor naturii din nordul țării.

Programul excursiei include: vizitarea muzeului din Hâjdieni, monumentelor naturii Toltrele Prutului, Suta de Movile, Cheile Butești și colonia de păsări Țara Bâtlanilor din localitățile raionului Glodeni, Lacului de acumulare „Costești – Stânca”, rezervația „Pădurea Domnească” cu falnicii stejari seculari și “Zimbrăria” din localitatea Moara Domnească.

Obiectivele turistice incluse în programul excursiei:

Cobani: rezervația peisagistică “Suta de Movile”, reciful “Stânca Mare”, monumentul naturii “Toltrele Prutului”, Lacul relict „La Fontal”.

  • Butești: monument al naturii “Cheile Butești”.
  • Balatina: colonia de păsări “Țara Bâtlanilor”.
  • Moara Domnească: rezervațiaPădurea Domnească”, “Zimbrăria”, „Stejarii seculari”.
  • Rădenii Vechi: rezervația naturală de stat „Plaiul fagului”.

Complexitatea traseului: deplasare cu transport. Nu există grad sporit de complexitate, dar  pentru vizitarea obiectivelor turistice se vor parcurge distanțe semnificative pe jos.

Vestimentație: nu este necesar echipament special, dar este necesară încălțăminte comodă.

Transport: autocar, minibus, autoturism

Localități de tranzit: Glodeni, Fălești, Ungheni.

Cazare: hotelul „Șarm”, pensiunea „Anastasia”, pensiunea „Valea trandafirilor”, din orașul Glodeni, hotelul „Vila Verde – Un”, motelul „Iri-Dana”, din orașul Ungheni, pensiunea turistică „Poiana cerbului”, din satul Cornești rl Ungheni, hotelul „La Fontaine”, din satul Albiețul Vechi din rl Fălești, pensiunea turistică „Bocșa”, din satul Bocșa, rl Fălești.

Alimentație: cafeneaua „Butoiaș”, din orașul Glodeni, cafeneaua „La Hanul Radei”, din satul Hîjdieni, rl Glodeni, restaurantul „Iri-Dana”, din orașul Ungheni, pensiunea „Poiana Cerbului”, din satul Cornești, rl Ungheni, restaurantul „Codru”, din orașul Cornești, rl Ungheni, restaurantul „Plai”, din orașul Fălești, pensiunea turistică „Bocșa”, din satul Bocșa, rl Fălești, restaurantul „La Fontaine”, din satul Albiețul Vechi din rl Fălești.

Agrement: drumeție, plimbare cu barca pe lacul de acumulare „Costești – Stânca”.

Opțional: lacul de acumulare “Costești Stânca”.travelblogmd_glodeni 

(13) Traseu turistic naţional Nr. 13: Chişinău–Condrița–Căpriana–Hîncu–Chișinău

$
0
0

Avant-Post: Voi posta pe blog toate cele 20 de rute turistice naţionale ale Republicii Moldova,conform ultimei versiuni publicate pe site-ul http://turism.gov.md. Sper informaţia să fie utilă în primul rând agenţiilor de turism din România care au circuite prin R.Moldova

„Mănăstirile codrene”

 Moto:

Împărat slăvit e codru

Neamuri mii îi cresc sub poale,

Toate înflorind din mila

Codrului, Măriei sale.

(Mihai Eminescu)

Tipul traseului: liniar

Tematica excursiei: cultură, natură, religie, pelerinaj.

Lungimea traseului 180 km tur-retur.

Durata excursiei: 6-8 ore (în dependență de durata vizitării complexelor monastice).

Beneficiarii excursiei: turişti interni, turişti străini, elevi, studenți, pelerini.

Scopul excursiei: Cunoașterea patrimoniului arhitectural și religios a zonei turistice Vest,  familiarizarea cu istoria mănăstirilor ortodoxe Condrița, Căpriana, Hîncu – adevărate oaze de spiritualitate în Codrii Moldovei.

Programul excursiei include: vizitarea Mănăstirilor Condrița, Căpriana, Hîncu.

Obiectivele turistice incluse în programul excursiei:

  • Condrița: mănăstirea de călugări cu hramul “Sfântul Ierarh Nicolae”.
  • Căpriana: mănăstirea de călugări cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”.
  • Bursuc: mănăstirea de călugărițe Hîncu cu hramul “ Sfânta Cuvioasa Parascheva”.

Complexitatea traseului: deplasare cu transport. Nu există grad sporit de complexitate. Pentru vizitarea obiectivelor turistice nu se vor parcurge distanțe semnificative pe jos.

Vestimentație: nu este necesar echipament special. Pentru a vizita lăcașele sfinte este necesar de îmbrăcăminte decentă (pentru femei broboadă sau eșarfă, iar la bărbați nu se acceptă pantalonii scurți).

Transport: autocar, minibus, autoturism

Cazare: pensiunea turistică „Fenix”, din orașul Vatra, complexul de agrement „Stejăriș”, amplasat pe șoseaua Poltava, km 26, pensiunea turistică „Castania”, din orașul Strășeni.

Alimentație: serviciile de alimentare pot fi organizate la solicitate la: complexul de agrement „Stejăriș”, popasul turistic „Gril Parc”, restaurantul „Voia Boierilor”, toate fiind amplasate pe șoseaua Poltava.

Agrement: picnic în Codrii Moldovei. CAPRIANA (1)

CAPRIANA (2)

 


(14) Traseu  turistic naţional Nr. 14: Chişinău–Gradiște-Cimișlia–Sadaclia-Abaclia–Basarabeasca–Chișinău

$
0
0

Avant-Post: Voi posta pe blog toate cele 20 de rute turistice naţionale ale Republicii Moldova,conform ultimei versiuni publicate pe site-ul http://turism.gov.md. Sper informaţia să fie utilă în primul rând agenţiilor de turism din România care au circuite prin R.Moldova

 „Pe traseele Bugeacului”

Moto:

„Mi-e dor de pământul de Nistru udat

De poalele dealului cu grâu semănat

De holdele de pe  Bugeacul uscat

Lângă Valul lui Traian binecuvântat…”

(Folclor)

Tipul traseului: circular

Tematica excursiei: natură, cultura vitivinicolă, istorie.

Lungimea traseului 230 km tur-retur.

Durata excursiei: 8-10 ore (în dependență de durata vizitării întreprinderilor vinicole).

Beneficiarii excursiei: turişti interni, turişti străini, tineret, oenologi.

Scopul excursiei: familiarizarea turiștilor cu  diversele  culturi, existente în zona sudică a Moldovei pe parcursul secolelor, cu habitatul localnicilor, cu străduințele lor de a conserva fiecare perlă a trecutului istoric, de care abundă zona. Turiștii de asemenea vor fi informați despre istoria seculara a Sudului Moldovei din cele mai vechi timpuri pana în prezent, cu tradițiile, specificul și originalitatea localităților din zonă, precum și realizările din sectorul vitivinicol.

Programul excursiei include: vizitarea muzeului etnografic, Rezervaţiei peisajeră „Râpele de la Cimişlia”, vizualizarea la distanță a monumentului naturii “Valul lui Traian”, combinatului de vinuri “Basa Vin” din Abaclia, muzee și monumente istorice din or. Basarabeasca.

Obiectivele turistice incluse în programul excursiei:

  • Gradiște vizualizarea la distanță a monumentului naturii “Valul lui Traian”
  • Cimișlia: Muzeul etnografic, Rezervaţia peisajeră „Râpele de la Cimişlia”, cimitirul evreiesc.
  • Sadaclia: Mănăstirea Sadaclia cu hramul „Sfântul Mare Ierarh Nicolae”.
  • Abaclia: combinatul de vinuri “Basa Vin”.
  • Basarabeasca: monumente istorice, muzeul.

Complexitatea traseului: deplasare cu transport. Nu există grad sporit de complexitate. Pentru vizitarea obiectivelor turistice nu se vor parcurge distanțe semnificative pe jos.

Vestimentație: nu este necesar echipament special. Este necesară îmbrăcăminte și încălțăminte comodă.

Transport: autocar, minibus, autoturism

Localități de tranzit: Hâncești

Cazare: nu se oferă servicii de cazare

Alimentație: serviciile de alimentare pot fi organizate la complexul de odihnă „Colinele aurii”, km 75, pe traseul Chișinău – Cimișlia, sau la restaurantul „Victor & Victoria”, din satul Abaclia, rl Basarabeasca.

Agrement: drumețievalul

Sursa Foto:http://adrsud.md

(15) Traseu turistic naţional Nr. 15: Chişinău–Comrat–Tomai–Ceadâr Lunga–Cazaclia–Taraclia–Beșalma-Chișinău

$
0
0

Avant-Post: Voi posta pe blog toate cele 20 de rute turistice naţionale ale Republicii Moldova,conform ultimei versiuni publicate pe site-ul http://turism.gov.md. Sper informaţia să fie utilă în primul rând agenţiilor de turism din România care au circuite prin R.Moldova

„Prin UTAG și Bugeac”

Moto:

Plai natal, grădină-n floare,
Doina vechiului pământ!
Tu cu pâine şi cu sare
Întâlnitu-mai oricând.

Totdeauna, ca o mamă,
Tu la piept m-ai încălzit…
Al tău vin şi a ta poamă
Sufletul mi-au umezit.

(Ion Isac)

Tipul traseului: circular

Tematica excursiei: natură, cultura vitivinicolă, istorie.

Lungimea traseului 350 km tur-retur.

Durata excursiei: 10 – 12 ore (în dependență de durata vizitării întreprinderilor vinicole și a obiectivelor turistice).

Beneficiarii excursiei: turişti interni, turişti străini, tineret, oenologi.

Scopul excursiei: familiarizarea turiștilor cu  diversele  culturi, existente în zona sudică a Moldovei pe parcursul secolelor, cu habitatul localnicilor, cu ospitalitatea etniei găgăuze. Turiștii de asemenea vor fi informați despre istoria Unității Administrativ Teritoriale Găgăuzia din cele mai vechi timpuri pana în prezent, cu tradițiile, specificul și originalitatea localităților din zonă, precum și realizările din sectorul vitivinicol.

Programul excursiei include: vizitarea muzeelor și lăcașelor sfinte din Unitatea Administrativ Teritorială Găgăuzia, a combinatului de vinuri „Tomai”, a bisericii și muzeului din Cazaclia, a muzeelor și lăcașelor sfinte din Taraclia, a Muzeului și Morii de Vânt din satul Beșalma. 

Obiectivele turistice incluse în programul excursiei:

  • Comrat: Muzeul regional de Istorie şi Studiere a Ţinutului din  Comrat, Catedrala “ Ioan Botezătorul”.
  • Tomai: combinatul de vinuri “Tomai Vinex”.
  • Ceadâr Lunga: Muzeul de istorie şi etnografie, vizualizarea la distanță a Monumentului Naturii ”Râpele Ceadâr Lunga”.
  • Cazaclia: biserica cu hramulSfântului Mare Mucenic Gheorghe”, muzeul satului, vinăria „Cazaiak – Vin”.
  • Taraclia: Muzeul patrimoniului cultural al oraşului Taraclia, Biserica „Sfântul Gheorghe”, Combinatul de vinuri “Taraclia”.
  • Beșalma: Muzeul Găgăuz Național de Istorie și Etnografie “Dumitru Cara Ciobanu”, Moara de Vânt.

Complexitatea traseului: deplasare cu transport. Nu există grad sporit de complexitate. Pentru vizitarea obiectivelor turistice nu se vor parcurge distanțe semnificative pe jos.

Vestimentație: nu este necesar echipament special. Este necesară îmbrăcăminte și încălțăminte comodă.

Transport: autocar, minibus, autoturism

Localități de tranzit: Hâncești, Cimișlia.

Cazare: la hotelele „Astoria”, „Medelian”, „Altîn Palase”, din orașul Comrat, hotelul „Randevu”, din Ceadâr Lunga, hotelul „Iug” din Taraclia.

Alimentație: serviciile de alimentare pot fi organizate la restaurantele „Atlantida” sau „Tamrico” din orașul Comrat.

Agrement: drumețieCAZACLIASursa foto aici.

 

(16) Traseu  turistic naţional Nr. 16: Chişinău–Cahul–Manta–Văleni–Slobozia Mare–Giurgiulești-Chișinău

$
0
0

Avant-Post: Voi posta pe blog toate cele 20 de rute turistice naţionale ale Republicii Moldova,conform ultimei versiuni publicate pe site-ul http://turism.gov.md. Sper informaţia să fie utilă în primul rând agenţiilor de turism din România care au circuite prin R.Moldova

„Mica Deltă a Moldovei”

 

Moto:

La Cahul, în oraşul în care

Primăvară-i mai lungă cu o lună,

Se desface pe ape o floare

Şi tot albul din lume-l adună

(Gheorghe Poştaru)

Tipul traseului: liniar

Tematica excursiei: natură, istorie, ecologie.

Lungimea traseului 480 km tur-retur.

Durata excursiei: 12 – 14 ore (în dependență de durata vizitării rezervației științifice „Prutul de Jos”).

Beneficiarii excursiei: turişti interni, turişti străini, elevi, studenți.

Scopul excursiei: familiarizarea turiștilor cu potențialul turistic natural și antropic al zonei de Sud, informarea lor despre habitatul rezervației științifice „Prutul de Jos”, cunoașterea potențialului tehnic, economic și turistic al Portului Internațional Liber Giurgiulești.

Programul excursiei include: vizitarea lacului Manta și Beleu, vizualizarea Colinelor de Aur de la Văleni, vizitarea rezervației științifice „Prutul de Jos”, și a Portului Internațional Liber Giurgiulești. La solicitarea turiștilor în program poate fi inclus vizitarea sanatoriului “Nufărul Alb” din Cahul.

Obiectivele turistice incluse în programul excursiei:

Cahul: Catedrală “Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil”, staţiunea balneologică „Nufărul Alb”, Muzeul de Istorie și Etnografie.

  • Manta: monumentul naturii „Lacul Manta”.
  • Văleni: „Colinele de Aur”, calea lui Petru Rareș.
  • Slobozia Mare: rezervaţia știinţifică “Prutul de Jos”, monumentul naturii „Lacul Beleu”.
  • Giurgiulești: Portului Internațional Liber Giurgiulești.

Complexitatea traseului: deplasare cu transport. Există grad mediu de complexitate. Pentru vizitarea obiectivelor turistice se vor parcurge distanțe semnificative pe jos.

Vestimentație: nu este necesar echipament special. Este necesară îmbrăcăminte și încălțăminte comodă.

Transport: autocar, minibus, autoturism

Localități de tranzit: Hâncești, Leova, Cantemir, Cahul.

Cazare: hotelele „Azalia”, „Marco Polo”, „Codreanu” din orașul Cahul, pensiunea „La gura cuptorului”, din satul Văleni, rl Cahul.

Alimentație: serviciile de alimentare pot fi organizate la restaurantele „Miraj”, „Prut”, „Relaxy”, din orașul Leova, cafeneaua „La hanul lui Tudor”, satul Țiganca, rl Cantemir, restaurantul „Paradis”, din orașul Cantemir, restaurantul „Codreanu”, din orașul Cahul, pensiunea turistică „La gura cuptorului” din satul Văleni.

Agrement: drumeție, pescuit, plimbare cu barca pe lacul Beleu.BELEU (1)

BELEU (2)

BELEU (3)

BELEU (4)

BELEU (5)

 

(17) Traseu  turistic naţional Nr. 17: Chişinău–Grădinița–Leuntea-Talmaza–Purcari-Crocmaz–Popeasca-Căușeni–Chișinău

$
0
0

„Pe drumul vinului în sud-estul Moldovei”

Avant-Post: Voi posta pe blog toate cele 20 de rute turistice naţionale ale Republicii Moldova,conform ultimei versiuni publicate pe site-ul http://turism.gov.md. Sper informaţia să fie utilă în primul rând agenţiilor de turism din România care au circuite prin R.Moldova

Moto:

În Bugeac, la Căușeni,

Dorm strămoșii moldoveni

Numai pietre de mormânt

Mai păstrează a lor cuvânt

(A.Mateevici) 

Tipul traseului: circular

Tematica excursiei: viti-vinicolă

Lungimea traseului 340 km tur-retur. Traseul este destinat pentru 2 zile.

Durata excursiei: 8 – 10 ore (în dependență de durata vizitării întreprinderilor vinicole).

Beneficiarii excursiei: turişti interni, turişti străini, studenți, oenologi, iubitori ai culturii vinului.

Scopul excursiei: informarea turiștilor despre istoria viticulturii și a vinificației naționale,  realizările obținute în sectorul vitivinicol,  utilajele folosite în vinificaţie, procesele tehnologice de prelucrare a strugurilor, fermentarea strugurilor, cultura consumului și proprietățile benefice a vinului. De asemenea, turiștii vor face cunoștință cu potențialul turistic a zonei de Sud – Est a țării.

Programul excursiei include: vizitarea bisericii din orașul Căușeni, a casei meșterilor populari din satul Popeasca, a obiectivelor turistice și a crescătoriei de fazani din satul Talmaza, a întreprinderilor viti-vinicole de la Grădinița, Talmaza, Purcari și Crocmaz. La solicitarea turiștilor poate fi inclusă în traseu vinăria Carahasani.

Obiectivele turistice incluse în programul excursiei:

  • Gădinița: Întreprinderea vinicolă „Leuntea Vin”.
  • Leuntea: rezervaţia peisajeră “Grădina Turcească”.
  • Talmaza: crescătoria de fazani, gospodăria viticolă  “Talmaza”, monumentul „Moara lui Tihon”.
  • Purcari: complexul turistic cu fabrica de vinuri „Purcari”, monumentul naturii ”Râpa din Purcari”.

Complexitatea traseului: deplasare cu transport. Nu există grad de complexitate. Pentru vizitarea întreprinderilor vinicole se vor parcurge distanțe nesemnificative pe jos.

Vestimentație: nu este necesar echipament special. Este necesară îmbrăcăminte și încălțăminte comodă.

Transport: autocar, minibus, autoturism

Localități de tranzit: Anenii Noi, Ștefan Vodă.

Cazare: pensiunea turistică „Litas”, din orașul Căușeni, pensiunea turistică „Meșter Faur”, din satul Cioburciu, rl Ștefan Vodă, hotelele „Start – Impex” și „Marion”din orașul Ștefan Vodă,  complexul turistic „Purcari” din satul Purcari.

Alimentație: serviciile de alimentare pot fi organizate la restaurantele „Smile”, și „Sud-Est”, din orașul Ștefan Vodă, sau la complexul turistic „Purcari” din satul Purcari.

Agrement: drumeție, degustare de vinuri.

Opțional

  • Carahasani: vinăria “Carahasani – Vin”travelblog.md11
  • travelblog.md13

 

(18) Traseu  turistic naţional Nr.18: Chişinău–Tighina–Tiraspol–Chițcani–Târnauca–Hagimus–Zaim–Mereni-Chișinău

$
0
0

„Prin estul țării”

Moto:

Strălucind în ape-oglinzi;
Cât cu ochii dai și vezi —
Tot câmpii, păduri, livezi,
Șesuri, văi frumoase, sate,
Pâini în brazde semănate,
Munți și dealuri-nalte, vii,
Depărtări largi, albăstrii.

(Alexei Mateevici – Țara)

Tipul traseului: circular

Tematica excursiei: cultural – istorică și literară.

Lungimea traseului 250 km tur-retur.

Durata excursiei: 12 -14 ore. La solicitarea turiștilor, excursia poate fi divizată în 2 zile: prima zi de excursie va include vizitarea obiectivelor turistice din orașele Tighina și Tiraspol,  și a mănăstirii „Noul Neamț”, iar a doua zi se va vizita obiectivele turistice din satele Târnauca, Hagimus, Zaim și Mereni.

Beneficiarii excursiei: turişti interni, turişti străini, studenți, elevi.

Scopul excursiei: informarea turiștilor despre istoria, cultura și tradițiile zonei Transnistrene, cunoașterea obiectivelor turistice din zona de Est a țării, suplimentarea cunoștințelor despre autorul Imnului de Stat al Republicii Moldova Alexei Mateevici, precum și cunoașterea culturii degustării vinurilor de calitate.

Programul excursiei include: vizitarea cetății Tighina (Bender), turul orașului Tiraspol cu vizitarea obiectivelor turistice, Mănăstirii „Noul Neamț” din Chițcani, Complexul muzeistic a lui Grigori Corzun din Târnauca, Mănăstirii „Sfânta Marta și Maria” din Hagimus, Casei Memoriale „Alexei Mateevici”, din satul Zaim, a întreprinderii vinicole “Dionysos – Mereni”, din satul Mereni.

Obiectivele turistice incluse în programul excursiei:

  • Tighina: cetatea, muzeul de istorie şi etnografie regională;
  • Tiraspol: Catedrala „Nașterea Domnului”, Combinatul de vinuri şi coniacuri “KVINT”, complexul sportiv „Șeriff”, monumentul generalisimului “Alexandru Suvorov”, Memorialul Gloriei.
  • Chițcani: Mănăstirea “Noul Neamţ”, Capul de pod Chițcani.
  • Târnauca: complexul muzeal a lui Grigori Corzun (muzeul sticlei).
  • Hagimus: Mănăstirea Sfintelor mironosițe Marta și Maria.
  • Zaim: Casa Memorială „Alexei Mateevici”.
  • Mereni: vinăria Î. M.  “Dionysos – Mereni” S.A.

Complexitatea traseului: deplasare cu transport. Nu există grad de complexitate. Pentru vizitarea obiectivelor turistice se vor parcurge distanțe nesemnificative pe jos.

Vestimentație: nu este necesar echipament special. Este necesară îmbrăcăminte și încălțăminte comodă.

Transport: autocar, minibus, autoturism

Localități de tranzit: orașul Anenii Noi

Cazare: serviciile de cazare vor fi asigurate în unitățile de cazare din regiunea transnistreană.

Alimentație: serviciile de alimentare vor fi asigurate în unitățile de alimentație publică din regiunea transnistreană.

Agrement: plimbare cu vaporul pe râul Nistru, degustări de vinuri, drumeție.travelblog (1)

travelblog (2)

travelblog (3)

travelblog (4)

(19) Traseu turistic naţional Nr. 19: Chişinău-Speia–Șerpeni–Bulboaca-Chișinău „Traseul Gloriei Militare”

$
0
0

Avant-Post: Voi posta pe blog toate cele 20 de rute turistice naţionale ale Republicii Moldova,conform ultimei versiuni publicate pe site-ul http://turism.gov.md. Sper informaţia să fie utilă în primul rând agenţiilor de turism din România care au circuite prin R.Moldova.

Moto:

„Se vede că ni-i dat din buni-străbuni

În bătălii să moară cei mai buni

Şi-ncă de tineri – cei aleşi să moară

Ca tu să fii, ca tu să dăinui Ţară”.  

(Nicolae Dabija)

Tipul traseului: liniar

Tematica excursiei: istorică

Lungimea traseului 150 km tur-retur.

Durata excursiei: 6 – 8 ore (în dependență de durata vizitării obiectivelor turistice).

Beneficiarii excursiei: turişti interni, turişti străini, studenți, elevi, veterani de război.

Scopul excursiei: Familiarizarea turiștilor cu tematica militar-patriotică și cu evenimentele tragice ce s-au produs în perioada celui de-al II-lea Război Mondial, detalii privind desfășurarea operaţiunii militare Iaşi-Chişinău, din anul 1944 pe capul de pod Șerpeni (bătălie considerată ca fiind una din cele mai sângeroase din istoria războiului).

Programul excursiei include: vizitarea monumentului familiei Leonard din Speia, a monumentului Gloriei Militare din Șerpeni, a fabricii de vinuri din Bulboaca.

Obiectivele turistice incluse în programul excursiei:

  • Speia: monumentului familiei Leonard, Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dumitru”
  • Șerpeni: monumentului Gloriei Militare
  • Bulboaca: fabrica de vinuri “Bulboaca”

Complexitatea traseului: deplasare cu transport. Nu există grad de complexitate. Pentru vizitarea obiectivelor turistice se vor parcurge distanțe nesemnificative pe jos.

Vestimentație: nu este necesar echipament special. Este necesară îmbrăcăminte și încălțăminte comodă.

Transport: autocar, minibus, autoturism

Localități de tranzit: orașul Anenii Noi

Cazare: la solicitarea turiștilor serviciile de cazare pot fi organizate în hotelul „Korona”, din orașul Anenii Noi.

Alimentație: restaurantele „Primăvara” și „Noblesse Palace” din orașul Anenii Noi, sau restaurantul  „Orhideea”, din satul Mereni, rl Anenii Noi.

Agrement: picnic în pădureSerpeni_II_World_War_Memorial_0151Foto: https://ro.wikipedia.org

 

(20) Traseu  turistic naţional Nr. 20: Orașul Chișinău „Tur de oraș”

$
0
0

Avant-Post: Voi posta pe blog toate cele 20 de rute turistice naţionale ale Republicii Moldova,conform ultimei versiuni publicate pe site-ul http://turism.gov.md. Sper informaţia să fie utilă în primul rând agenţiilor de turism din România care au circuite prin R.Moldova.

Moto:

Sunt oraşe de poveste,

Au şi nume, şi renume,

Nu mi-e dor de toate-aceste,

Chişinău-i unu-n lume.

(D. Matcovschi)

Tipul traseului: radial

Tematica excursiei: istorico-culturală

Lungimea traseului 40-50 km.

Durata excursiei: 1-3 ore (în dependență de durata vizitării muzeelor).

Beneficiarii excursiei: turişti dințară, turişti străini, elevi, studenți, oameni de afaceri.

Scopul excursiei: Promovarea imaginii capitalei Republicii Moldova prin intermediul patrimoniului antropic și natural din raza orașului Chișinău, evidențierea paginilor de glorie din trecutul istoric înscrise pe vatra urbei prin intermediul monumentelor istorice și arhitectonice, a instituțiilor administrative, sociale și culturale a capitalei.

Programul excursiei include: turul de oraș, cu vizitarea celor mai importante obiective cultural-turistice și de interes sporit.

Obiectivele turistice incluse în programul excursiei: monumente de arhitectură și monumente ale oamenilor de vază din țară, biserici, clădiri publice, edificii culturale.

Complexitatea traseului: deplasare cu transport. Nu există grad de complexitate. Pentru vizitarea obiectivelor turistice se vor parcurge distanțe nesemnificative pe jos.

Vestimentație: nu este necesar echipament special. Este necesară îmbrăcăminte și încălțăminte comodă.

Transport: autocar, minibus, autoturism

Cazare: serviciile de cazare vor fi asigurate în unitățile de cazare din municipiul Chișinău, în conformitate cu doleanțele turiștilor.

Alimentație: serviciile de alimentare vor fi organizate în unitățile de alimentație din municipiul Chișinău. Specificul bucătăriei va fi stabilit conform doleanțelor turiștilor.

Agrement: vizitarea complexelor distractiv-culturale și de agrement din municipiul Chișinău. chisinau (2)

Obiectivele turistice incluse în programul excursiei:

  1. Biserica Acoperemântul Maicii Domnului (Mazarachi)
  2. Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena
  3. Circul
  4. Obeliscul voluntarilor bulgari.
  5. Cinematograful “Emil Loteanu”
  6. Teatrul Național de Operă și Balet “Maria Bieșu”
  7. Parlamentul Republicii Moldova,
  8. Președinția Republicii Moldova
  9. Biserica Schimbarea la Faţă a Mântuitorului
  10. Muzeul Național de Arte Plastice (casa lui Hertza)
  11. Blocul principal al Universității Tehnice din Moldova,
  12. Universitatea de Stat de medicină ”N. Testemițanu” –
  13. Clădirea Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală
  14. Castelul de apă cu foişor de foc.
  15. Parcul Valea Morilor
  16. Complexul Memorial Eternitate.
  17. Gara feroviară.
  18. Monumentul „Trenul durerii”.
  19. Academia de Științe a R. Moldova
  20. Teatrul Naţional de Dramă “Mihai Eminescu”.
  21. Sala cu Orgă
  22. Primăria Municipiului Chișinău
  23. Piața Marei Adunări Naționale – inima capitalei
  24. Catedrala Nașterea Domnului
  25. Arcul de Triumf
  26. Grădina publică Stefan cel Mare si Sfânt
  27. Monumentul lui Ștefan cel Mare
  28. Aleea Clasicilor
  29. Monumentul lui Alexandru Pușkin
  30. Muzeul Național de Arte Plastice al Republicii Moldova
  31. Clădirea fostului seminar teologic (bibliotecii naționale)
  32. Muzeul Național de Istorie și Arheologie al Moldovei
  33. Biserica “Sfânta Cuvioasa Teodora de la Sihla”
  34. Palatul Național “Nicolae Sulac”

chisinau (3)


“Pe urmele polonezilor în Moldova”- un nou traseu naţional

$
0
0

De curând am fost într-un press trip “Pe urmele polonezilor în Moldova”. Un subiect aproape sufletului, unde mai pui, că mă tot chinui să învăţ polona iar câteva procente din felul meu de a fi se datorează unui bunel de origini poloneze.

Ne-am adunat cu toţii în faţa Palatului Naţional şi am pornit la drum. Mare mi-a fost bucuria să aflu că avem colegi de drum pe câteva doamne de la Liga Femeilor Poloneze, or pentru mine este important să mă apuc în sfârşit de limba polonă şi vreau să mă integrez în societatea poloneză de la noi.

Dar revin la istorie.

Legătura Moldovei cu Polonia datează din sec. XIV, când ţările erau învecinate şi le unea o singură frontieră. Astfel de-a lungul secolelor s-au închegat relaţii de vecinătate şi bună înţelegere, de toleranţă şi prietenie, de suzeranitate şi vasalitate, militare şi comerciale, dinastice şi culurale, de mariaj şi spirituale.

Prima oprire în drumul nostru a fost la Orhei, la Biserica Romano-Catolică Adormirea Maicii Domnului, printre puţinele şi cu sigranţă cea mai frumoasă operă arhitecturală neo-gotică din Moldova. Eu, de altfel, pe altele nici nu prea le ştiu, dar ceea ce este la Orhei poţi vedea prin Europa, prin vestul României dar aproape deloc în Moldova. O raritate.orhei-biserica romano-catolica-travelblogmd (1)

Biserica a fost construită pentru comunitatea catolică din oraş, din banii polonezei Cezarina Dobrovolskaya în anul 1914. La aniversarea de 100 de ani au venit la Orhei  doua strănepoate din Elveţia ale boieroacei Cezarina.orhei-biserica romano-catolica-travelblogmd (4)

orhei-biserica romano-catolica-travelblogmd (3)

Deşi era încă de dimineaţa am trecut cu toţii la un brunch, la Chateau Vartely. De Vartely am doar cuvinte de laudă, la ei totul e la patru ace. Degustarea, localul, totul e făcut cu dăruire şi profesionist. Mă declar fan “Individo”vartely-orhei-travelblogmd (2)

vartely-orhei-travelblogmd (4)

În continuare ne-am îndreptat spre ţinutul Sorocei, pe moşia satului Soloneţ. Despre influenţa boierului Brzozwski se vorbeşte şi acum. Moara făcută de boier înca mai macină. Edificiul datează din sec XIX.moara solonet-travelblogmd (1)

moara solonet-travelblogmd (2)

Conacul boierului Constantin Brzozowski a adăpostit un timp spitalul militar, colonie pentru copii, internat. Acum este sub protecţia statului deşi deja sunt multe lucrări aiurea făcute pe acolo. Au cam dat-o în bară cu clasicile termopane.solonet-conac-travelblogmd (3)

solonet-conac-travelblogmd (2)

Iată parcul de lângă conac este impresionant şi mai impresionant este beciul. solonet-conac-travelblogmd (1)Soloneţul ar face ceva bănuţi din asta, doar că trebuie şi nişte idei bune. Şi investiţii evident.

Pe încetişorul ne-am apropiat de Soroca. În Soroca sunt 2 asociaţii ale polonezilor de acolo. De altfel destul de active. Or, în perioada sovietică mulţi s-au declarat ucraineni deşi erau polonezi la origini, acum însă are loc o renaştere în rândurile minorităţilor poloneze.

Cetatea Soroca a cunoscut o prezenţă a polonezilor, aceştia având în perioada 1684-1699 o granizoană pe teritoriu. La Soroca trebuie de venit cu orice ocazie, ghidul Nicolae Bulat imediat te transpune în atmosfera medievală, chit că toţi stau cu smarphonurile în mână.soroca

Ultimul obiect pe traseu este Satul Cosăuţi, vestitul sat al meşterilor pietrari. Gazdă ne-a fost directorul Muzeului de Istorie şi Etnografie din Cosăuţi. Muzeul se află în fosta şcoală construită de boierul Mihalovski.

Cosăuţenii au o colecţie impresionantă de vestigii şi obiecte de muzeu, bravo lor, deşi sunt încă multe de îmbunătăţit.cosauti-travelblogmd (7)

cosauti-travelblogmd (4)
Cutia cu os de mamut. O cutie pentru jucării.

cosauti-travelblogmd (2)

Faptul că am vazut un os de mamut într-o cutie de jucărie o să ţin minte multişor.

Cam asta am văzut noi, deşi traseul presupune alte câteva obiective şi anume Muzeul Satului Stârcea, Biserica Catolică din Stârcea, Rezervaţia Științifică Pădurea Domnească şi oraşul Bălţi.

Urmăriţi travelblog.md, am să revin cu detalii referitor la acest traseu!

Vino la EcoRun “Dragonul de aur” (Orheiul Vechi)

$
0
0

La Orheiul Vechi în perioada festivalului Gustar se va organiza și un maraton. Pe site-ul evenimentului organizatorii vin cu mai multe detalii.

Programul evenimentului

17 august 2017
8:00 – 20:00 Eliberare kit-urilor de participare
18 august 2017
8:00 – 20:00 Eliberare kit-urilor de participare
17:00 Pornirea din Chișinău
19:00 Hrișca Party
20:00 Ședință tehnică
20:30 Concursuri/Dansuri
19 august 2017
5:00 Eliberare Starter kit-urilor de participare
6:00 START (Maraton)
8:00 START (Semimaraton)
17:00 Ceremonia de premiere

Alergătorul trebuie să aibă cel puțin 18 ani împliniți (participanții cu vârsta sub 18 ani trebuie să aibă acordul scris al părintelui).
Trebuie dovada plății taxei de înscriere.
Alergătorul trebuie să prezinte declarația participantului completată și semnată, inclusiv să aibă un act de identitate în original.
Echipament obligatoriu (încălțăminte corespunzătoare, rezervor pentru apă, rucsac, snack, telefon cu bateria încărcată etc.).

Taxa de înregistrare:
Maraton – 300 MDL
Semimaraton – 200 MDL
Taxa transport: 50 MDL

Limită de timp pentru completarea curselor:
Maraton – 8 oremarathon
Semimaraton – 5 oresemimarathon
Data limită pentru înregistrare: 11 august 2017.Mai multe detalii pe ecorun.md

Despre „experiența care o poți trăi în Moldova” la emisiunea „Ждем в гости”, difuzată în peste zece țări

$
0
0

„Ждем в гости” (Vă așteptăm în ospeție) cu Zura Dvali –este o emisiune despre cultură, istorie și tradițiile diferitor țări ale lumii. Zurab Dvali, realizatorul emisiunii, călătorește și îi invită și pe spectatori să meargă împreună cu el în locuri frumoase, să vadă obiectivele turistice, să admire natura și să întâlnească oameni interesanți. În noiembrie 2017, realizatorii au vizitat Moldova și au filmat două serii despre turismul vitivinicol din Moldova cu sprijinul Winetours Moldova (www.winetours.md) și al directorului Veronika Tomescu Raetsky.

Am contactat directorul Winetours Moldova, să ne dea mai multe detalii din culise:

“Am fost recomandați realizatorilor emisiunii ca fiind o companie de încredere respectiv ei ne-au contactat. Le-am scris detalii despre program și tot ce am putea oferi aici în Moldova, au rămas impresionați și pe urmă s-au dovedit chiar foarte încântați, încât au realizat două emisiuni și nu doar una, așa cum preconizau.

Vreau să le mulțumesc tuturor partenerilor noștri din Moldova, că au fost deschiși și au susținut realizarea emisiunii. Fiindcă s-a filmat o săptămână și a presupus niște costuri semnificative. Să menționez că echipa a fost foarte profesionistă, au făcut două ediții (Darurile Moldovei și Drumul Vinului) dar ambele au avut un scenariu, un fir roșu și un mesaj. Scopul lor a fost să evidențieze anume “experiența care o poți trăi în Moldova“ accentul s-a pus pe “să cunoști oamenii, bucatele și tradițiile noastre”. De altfel, acesta este și specificul emisiunii.

Zura Dvali, a rămas foarte impresionat de tot ce a văzut, în special la vinării, fiecare cu specificul său, Purcari care este cea mai veche vinărie (cramă) din țără, Et Сetera prezentată drept o afacerea de familie, unde în tot ce fac se simte căldură și pasiune, Castel Mimi, ca fiind una dintre cele mai frumoase clădiri arhitecturale din domeniul vinicol. Desigur, inegalabila Cricova recunoscută mondial pentru subteranele și colecția sa. Menționez, că am fost la familia de olari Scutelnic, unde la fel a fost o experiență inedită, ei sunt la început de cale și ne bucurăm că le-am oferit o vizibilitate. Am trecut pe la Orheiul Vechi să arătăm gospodăriile de odinioară dar și pe la Clișova, unde am văzut tradiția covorului moldovenesc.

Noi, ca companie am mai avut experiența de a prezenta țara și obiectivele turistice bloggerilor și jurnaliștilor străini, în special din SUA și Marea Britanie. Dar această experiență la TV a fost o premieră. Emisiune va aduce o mare vizibilitate a țării. A apărut pe canalul Настоящее Время, difuzată în toate țările post sovietice dar și Germania, și Israel”.

Vă invit, să găsiți timp, să vedeți ambele emisiuni și credeți-mă, că o să vi se facă poftă de Moldova.

5 locuri din Moldova pe care le-am vizitat în VACANŢA DE PAŞTI şi vi le recomandăm pentru vacanţele viitoare

$
0
0

Vacanţa de Paşti a fost foarte activă pentru familia noastră, nu prea am stat prin casă şi am făcut un rond prin Nordul Moldovei. Deşi mai fusesem de mai multe ori, totuşi observ, că de fiecare dată copiii văd cu ochi diferiţi o revedere a unei destinaţii. Bunăoară, câteva dintre ele au ajuns în topul preferinţelor atât ale mele cât şi ale copiiilor. Aşa că începem cu cea mai impresionantă din toate şi anume:

Saharna

Am rezervat o zi întreagă pentru Saharna. Practic am fost în trecere pe la mănăstire, în rest doar ne-am petrecut timpul la aer curat. Stâncile, muşcii de pe stâncă, râuleţul rece, cărarea îngusta care te duce la Cascada Ţiganului, toate astea împreună crează o ambianţă unică de relaxare, de parcă nici nu mai eşti în Moldova, ci undeva prin Carpaţi. Pentru noi a rămas cel mai frumos loc, de care nu ne mai săturăm.

Vedeţi aici un articol mai vechi despre aceste locuri.

Saharna și cele 6 obiective turistice unice

Ţipova

Malul Nistrului, în partea de Nord a Moldovei oferă nişte privelişti incredibile. Fiind pe stâncă ai o impresie că toată lumea este a ta, o deschidere imensă în faţă. Destinaţia este una generoasă, oferă multe locuri de vizitat, dar nu uitaţi să fiţi şi atenţi la drum, fiindcă traseul este pe margine de stâncă.

Despre Ţipova am scris un articol mai amplu cu ceva timp în urmă.

Cea mai mare Mănăstire din Europa în rândul Mănăstirilor Rupestre se află în Moldova sau un weekend la Ţipova

Orheiul Vechi

Deşi este deja o destinaţie banalizată, pentru mine acest loc are o aură aparte, important să aveţi norocul să nu prea fie turişti. Dacă sunteţi singuri pe stânci, atunci te cuprinde o senzaţie grozavă de comuniune cu natura. Când am fost şi în toamnă, şi acum în primăvară, am văzut hoarde de turişti, dar am avut şi marele noroc ca să fiu într-o zi de luni, singură-singurică. Pe parcursul anilor am scris impresii în mai multe reviste, inclusiv pe blog.

Cum mi-am încărcat bateriile la Orheiul Vechi

Pădurea Domnească

În acestă Vacanţă de Paşti am ajuns şi la Pădurea Domnească; nu atât pentru Rezervaţia Zimbrii cât pentru stejarii seculari pe care îi puteţi găsi în rezervaţie. Dar ce flori… ce aer curat… să tot stai şi să tot stai pe acolo.

Despre Pădurea Domnească şi toate destinaţiile din Glodeni am scris un articol pentru ea.md, care a fost apreciat de peste 1 000 de ori pe reţelele sociale.

5 Obiective turistice pentru care merită un drum până la Glodeni #redescoperamoldova

Mănăstirea Curchi

Numai în această săptămână am fost de două ori pe acolo, are o mare încărcătură spirituală acel loc. De altfel, în una din zile am avut norocul să ascult şi o suită înterpretată de clopotari. Dacă ajungeţi cu copiii, vedeţi că este foarte mult spaţiu de alergat pe teritoriul mănăstirii şi în afara ei. Tot la Mănăstirea Curchi veţi vedea doi stejari seculari de peste 300 ani.

Şi un bonus, Kayaking pe Nistru

Tot în această perioadă am făcut şi o tură cu kayakul pe Nistru. 11 km de vâslit pe ruta Vadul lui Vodă-Corjăuţi. Fantastică experienţă.

Vedeţi video în articol.

Recomand să apelaţi la compania organizatoare kayakingtours.md pentru detalii, merită orice ban şi timp investit în asemenea experienţe.

Ne-am convins încă o dată, că există soluţii şi pentru vacanţele petrecute în Republica Moldova.

Călător prin Moldova. De la Castelul MIMI la Casa-Muzeu Alexei Mateevici

$
0
0

Sâmbata în familia noastră este o zi de lucru obișnuită. De dimineață trebuie să-l ducem pe Andrei la lecțiile de informatică, iar noi ceilalți, ca de obicei, avem o listă lungă cu lucruri de făcut. Astăzi, sâmbăta, cum m-am văzut la Botanica, am luat-o înainte spre Anenii Noi.

Primul pe lista noastră a fost Castelul Mimi. Satul Bulboaca este foarte aproape de Anenii Noi și am decis să facem un popas. Iar Baba Neagră, desertul casei de la Castel, s-a potrivit perfect cu un espresso de draga dimineață. Povestea vinăriei începe în îndepărtatul 1893. Constantin Mimi, persoana căreia îi consacră actualii proprietari tot ce au acum, plantează atunci primii butași de viță-de-vie pe locul care urma să devină legendar peste ani. Moldova de astăzi îi datorează lui Constantin Mimi soiul de viță-de-vie Aligote, care a fost adus din Franța și promovat cu insistență de el. Începând cu 2011 Castelul trece printr-o etapă complexă de restaurare, ce a durat mai bine de 5 ani. În urmă acestor lucrări, edificiul și-a recăpătat splendoarea de acum un secol.

Mai departe am ținut drumul spre Căușeni, mai exact satul Zaim, voiam neaparat să ajungem la Casa-Muzeu Alexei Mateevici. Deși initial nu era deschis, de altfel sâmbăta nici nu au program, oricum unul din ghizi s-a apropiat și ne-a făcut un tur de nota 10. Am aflat astăzi o mulțime de lucuri despre casa care a aparținut familiei, despre exponatele din casă, despre biblioteca familiei, despre soarta părinților, fraților și familiei lui Mateevici. A fost o mare personalitate, erudit, preot în a 5 generație, pedagog prin chemare, poliglot, vorbea tocmai 12 limbi străine. Foarte multe lucruri curioase ne-a spus dna Julea, curatorul muzeului despre exponante, despre soarta lor până au ajuns să fie expuse în muzeu. Veți găsi acolo pământ adus de la bisericile unde Mateevici a ținut slujbe, veți găsi țărână de la mormintele scriitorilor și oamenilor de cultura care au trecut de nenumărate ori pe la acest muzeu. Probabil mai mult de o oră am stat la vorbă și doamna ghid foarte profesionist ne-a povestit despre omul Mateevici. Chiar recomand insistent să vizitați muzeul, ți se umple inima de emoții, de limba română, de cultură și drag de neam.

Satul Zaim este aproape de Căușeni, fie alegeți să mergeți spre Sălcuța, un alt sat frumos, fie faceți traseul nostru. Am mers la Căușeni să-i arăt fetei mele Biserica Adormirii Maicii Domnului. Părerea mea, că este unul dintre cel mai valoros edificiu arhitectural de pe teritoriul Republicii Moldova. Cândva am văzut biserica în toată splendoarea, acum este închisă la restaurare. Peste ani va fi o adevărata bijuterie arhitecturală, analog cu manăstirile pictate din Bucovina. Popasul a fost scurt, nu avea rost să stăm, din cauza gardului și peliculei de deasupra bisericii practic nu poate fi văzută nici de la depărtare.

În continuare am mers la Mănăstirea Marta și Maria. Fusesem cu ani în urmă, iar acum m-a impresionat amploarea construcțiilor pe care le-am văzut pe teritoriu. Se construiesc case cu 2-3-4 niveluri, diferite mărimi, piatră și marmură, că așa și n-am înțeles, de ce toată această opulență pentru un loc monahal. Chiar dacă e prevăzut pentru pelerinaj, oricum mi s-a părut extrem de opulent și prea multe spații de cazare, părea pe bună dreptate un adevărat resort. Ce-i drept că locul e frumos, e îngrijit, e plăcut ochiului, dar numai la Dumnezeu nu mă ducea gândul acolo. Prea totul era turistic.

Cam astea le-am reușit să le vizităm într-o zi de februarie. Pentu o zi de vară, am fi avut timp să ajungem și la Purcari, că oricum eram deja doar la 40 de km., ceea ce recomand să faceți. Noi, cum spuneam, de data asta nu am reușit.

Vezi și:

(Video) Cel mai autentic monument din Moldova se află la Căuşeni

Viewing all 21 articles
Browse latest View live